MRP la expoziția „Românii de lângă noi”
Subsecretarul de stat de la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, doamna Cristina Andronic, a participat, luni 15 mai, a.c. la vernisajul expoziţiei de fotografii „Românii de lângă noi”, desfășurat la Palatul Parlamentului.
Expoziția este dedicată sărbătoririi Zilei Românilor de Pretutindeni care, în conformitatea cu cu Legea 299/2007, se celebrează în ultima duminică a lunii mai, respectiv pe data de 28 mai în acest an.
Fotografiile expuse vorbesc despre românii din Maramureşul de pe dreapta Tisei, Bucovina, Herţa, Basarabia, Transnistria de Nord şi Transnistria de Sud, Sudul Basarabiei, Bulgaria – Valea Dunării, Timoc, Voivodina şi Ungaria, iar expoziția este deschisă publicului până la data de 30 mai 2017, între orele 10.00-16.00.
Sursă foto: Arhivă MRP


















